Indemnizatie compensatorie. Potrivit OUG 126/2021, publicată în Monitorul Oficial, din ianuarie 2022, persoanele cu dizabilități (care au primit indemnizație și în decembrie 2021) primesc a XIII-a indemnizație compensatorie. Decizia este valabilă atât pentru persoanele adulte, cât și pentru copiii cu dizabilități. Din data de 1 ianuarie 2022, cuantumul indemnizatiei pentru insotitor in cazul pensionarilor de invaliditate incadrati in gradul I de invaliditate este de 1269 lei (80% din valoarea unui punct de pensie - 1526 lei). 1. referat privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist; 2. scrisoare medicală-tip de la medicul de familie, numai în situaţia primei prezentări la SECPAH; 3. copii de pe biletele de externare, dacă este cazul; 4. investigaţii paraclinice solicitate de SECPAH; Corpii Lewy reprezintă aglomerări de proteine (găsite și la persoanele cu boala Parkinson), care împiedica transmiterea normală a semnalelor între neuroni; Boala Parkinson - persoanele cu Parkinson în stadiu avansat pot dezvolta demență; simptomele acestei boli vizează apariția unor dificultăți asociate gândirii și raționamentului, iritabilitate crescută, paranoia și depresie; Problemele psihologice si comportamentale aditionale care afecteaza adesea persoanele care au dementa includ: Dezinhibitie si impulsivitate Depresia si/sau anxietate Agitatie Probleme de echilibru Tremor Conversatia Probleme de inghitire Iluzii (de multe ori cred ca oamenii fura de la ei) sau halucinatii Distorsiuni de memorie Neliniste Vay Tiền Nhanh Ggads.

insotitor persoana cu dementa